ÎNCHINARE – La Trilogia lui Brâncuşi

Cu ocazia aflării articolului despre adevărata denumire a operelor lui Constantin Brâncuşi am mai umblat prin calculator, să văd dacă mai am ceva legat de marele artist al neamului. Şi am găsit în volumul de poezii Nuntaşul Ceriului al lui Virgil Maxim trei poezii închinate lui Constantin Brâncuşi şi operelor lui, plus un întreg articol scris despre însemnătatea creaţiei brâncuşiene pentru cultura şi spiritualitatea românească. Vă invit să le parcurgeţi şi să vă minunaţi aşa cum o fac şi eu de fiecare dată când citescc ceva scris de Virgil Maxim.

ÎNCHINARE

La Trilogia lui Brâncuşi

(“Trebuie să creem ca Dumnezeu”)
C. Brâncuşi

–    Interpretând dictonul lui Brâncuşi, aceasta ar însemna a crea desăvârşit ca fond şi formă.
–    Din punct de vedere al Creatorului divin, această posibilitate este fără dubiu.
–    Din punct de vedere al creatorului uman, aceasta însemnează că cel care se implică în actul creaţiei, trebuie să fie un spirit purificat prin împărtăşirea luminii divine.
–    Fără această cunoaştere, creaţia lui va fi doar o stea căzătoare.

Constantin Brâncuşi ?

“Fericiţi cei curaţi cu inima
că aceia vor vedea pe Dumnezeu”
(Fericirile)

Nimeni, ca păstorul, nu are ocazia să trăiască starea de curăţie aşa de simplu şi nefăţarnic.
Pentru el, toate sunt demne de contemplat, ca nişte minuni, fără posibilitatea de a le găsi un cusur. Minunea e la tot pasul în Grădina lui Dumnezeu, pe care o vede cu ochii lui, o pipăie cu mâinile lui, o calcă cu picioarele lui şi aude toate mişcările şi înţelege tot rostul creaturilor Lui. Din această pricină, miracolul nu mai este pentru el miracol, ci stare firească. El trăieşte în miracol, ca o condiţie şi stare normală a vieţii lui.
Ieşit din această condiţie materială şi spirituală, Brâncuşi nu va avea linişte, până nu se va reintegra şi va fi reintegrat în ea..
Va găsi o cale nouă : calea lepădării şi renunţării conştiente la sine şi la tot.
Dumnezeu va fi proslăvit firesc, fără declaraţii şi declamaţii, într-o rugăciune a spiritului şi a muncii spiritualizate şi spiritualizante, materia transfigurându-se în idee pură de înălţare spre Absolut, spre eternul divin.

Anunțuri

Numele celebrelor opere brancusiene nu-s cele originale

brancusi146188Liviu Popp

Dragii mei, iata ce mi-a scris un prieten de-al nostru si consider ca e bine sa va comunic aceste lucruri importante.

Doamna M, este o problema mai grava cu Brancusi. Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort, a murit in 1999, el locuind lânga Târgul Jiu: Parintii sai au fost directori la scolile din Tg. Jiu cea de baieti si cea de fete. Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar în oras, pentru a fi aproape de scoala.

Într-o vara, când se plimba prin parcul de la Târgul Jiu l-a întâlnit pe Brâncusi prin parc. Ei se cunosteau de la clasele primare. L-a întrebat de ce a veni, iar el i-a spus ca vrea sa cerceteze locul prin parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel ca atunci când Traian la cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat. Traian era suparat atunci când îmi povestea de comunisti, ca au schimbat adevaratele nume ale operelor brâncusiene, anume: “Coloana infinitului” din  “Coloana sacrificiului infinit”– dat de eroii nostrii. Pe de alta parte daca numarati modulele (de fapt sunt sicrie – ale sacrificiului infinit) din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta jumatatea anului respectiv, jertfa continua a neamului românesc.

Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa înconjurata de 12 scaune. Deci nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar în mijloc s-ar afla însusi Iisus Hristos.

Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este asa ceva. Deci nu se numeste “Poarta sarutului” caci nu are legatura cu memoria eroilor, ci “Monumentul Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai înseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame – România.

Trebuia sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele. De atunci a ramas asa, iar românii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

coloana-sacrificiului-infinit

masa-apostolilor-neamului

monumentul-intregirii-neamului

Sursa: http://hamangia.ro/brancusicenzurat.html

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

16129Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere.
Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!


Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici – despre Dumnezeu Tatăl

Cine nu crede că pe Fiul lui Dumnezeu L-a născut Dumnezeu Tatăl, nici nu-L poate numi Tată pe Dumnezeu. Sau minte când îl numeşte astfel. Sau îi dă doar aşa, un titlu onorific, cum zic copiii mici „tataie” când văd vreun bătrânel. Dar poate va zice cineva: Dumnezeu este Tată pentru toţi oamenii. La aceasta răspundem: Dumnezeu este Ziditorul, nu Tatăl oamenilor. Dumnezeu i-a creat, nu i-a născut pe oameni. Dacă un fierar are fii, os din osul lui, şi mai are şi nişte unelte meşterite de el, oare nu va face nici o deosebire între copiii lui şi lucrurile pe care le-a făurit? Aşadar cine numeşte pe Dumnezeu Tată, fără să-L recunoască pe Fiul Său cel veşnic, singurul prin care din creaturi putem ajunge şi noi fii, minte. Apostolul lui Hristos spune răspicat: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl” (Ioan 2, 23).

În Crez, ne mărturisim credinţa „Într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Unul născut, care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi „vecii”. „Născut, nu făcut”. Cum să le mulţumim sfinţilor părinţi ai Bisericii care au cuprins în cuvinte şi au pecetluit acest adevăr, fără de care, vorbind de Tată fără a vorbi şi de Fiul Lui, am fi rămas mincinoşi? Căci, iarăşi, dacă Tatăl nu are fiu, cum să fie Tată, şi cum, cu ce drept să se numească Tată? Atunci toată cuvântarea noastră despre iubire n-ar fi decât un cântecel nostalgic, lipsit de orice temei şi de orice îndreptăţire.

Dumnezeul iubirii nu are îndreptăţire decât în Dumnezeul Sfintei Treimi. Aceasta, fiică, este cheia întregii taine a Iubirii, S-o ai totdeauna la tine. Şi crede ce spune marele Sfânt: „Iubirea e mai dulce ca viaţa”. Şi mai tare decât moartea, adaug eu.