Numele celebrelor opere brancusiene nu-s cele originale

brancusi146188Liviu Popp

Dragii mei, iata ce mi-a scris un prieten de-al nostru si consider ca e bine sa va comunic aceste lucruri importante.

Doamna M, este o problema mai grava cu Brancusi. Am aflat de la un doctor de aici, care acum este mort, a murit in 1999, el locuind lânga Târgul Jiu: Parintii sai au fost directori la scolile din Tg. Jiu cea de baieti si cea de fete. Tatal sau, Matei Stoicoiu, a cumparat o casa chiar în oras, pentru a fi aproape de scoala.

Într-o vara, când se plimba prin parcul de la Târgul Jiu l-a întâlnit pe Brâncusi prin parc. Ei se cunosteau de la clasele primare. L-a întrebat de ce a veni, iar el i-a spus ca vrea sa cerceteze locul prin parc, unde sa amplaseze niste monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul razboi mondial. Apoi Matei i-a spus ca o sa-i faca cunostiinta cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel ca atunci când Traian la cunoscut pe Brâncusi, a ramas impresionat. Traian era suparat atunci când îmi povestea de comunisti, ca au schimbat adevaratele nume ale operelor brâncusiene, anume: “Coloana infinitului” din  “Coloana sacrificiului infinit”– dat de eroii nostrii. Pe de alta parte daca numarati modulele (de fapt sunt sicrie – ale sacrificiului infinit) din care este alcatuita coloana, veti obtine un numar care reprezinta anul când a fost primul razboi mondial si termina cu o jumatate din modul, adica reprezinta jumatatea anului respectiv, jertfa continua a neamului românesc.

Al doilea monument, asa cum l-a conceput Brâncusi, este o masa înconjurata de 12 scaune. Deci nu “Masa tacerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar în mijloc s-ar afla însusi Iisus Hristos.

Al treilea monument arata ca o poarta, dar nici pe departe nu este asa ceva. Deci nu se numeste “Poarta sarutului” caci nu are legatura cu memoria eroilor, ci “Monumentul Intregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcatuit din 4 stâlpi uniti sus cu o grinda. Sarutul mai înseamna si unitate. Deci acestea reprezinta 8 regiuni care trebuiau sa se alipeasca patriei mame – România.

Trebuia sa stie lumea ca Brâncusi a fost un sculptor simbolist. Comunistilor nu le-au placut numele. De atunci a ramas asa, iar românii parca sunt drogati, nu vor sa schimbe nimic.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

coloana-sacrificiului-infinit

masa-apostolilor-neamului

monumentul-intregirii-neamului

Sursa: http://hamangia.ro/brancusicenzurat.html